Magdalena Neagoe. AMURGUL MĂCEȘILOR ÎN FLOARE
Ce mantie frumoasă are cerul! Rareori, ai surpriza ca într-o urbe patriarhal–pitorească, să întâlnești în gară, pe șine de regina -nopții, un tren regal, staționând, dar care, în curând, se va așterne la drum, fluierând tandru, boem. Iată că farmacista de ieri, de la Spitalul Fundeni, din Capitală, d-na Magdalena Neagoe, retrasă azi în urbea podgoriilor din Drăgășani (vezi capitolul III: „Fântânile cu vin de Drăgășani”) e perfect conștientă de „chemarea toamnei”, dar acest lucru nu o sperie. Din contră îi dă noi energii, pe care știe să și le modeleze în versuri clasice de mare simplitate și de bun simț estetic așa cum nu întâlnești decât la cei care au o viguroasă descendență rurală- satul românesc. Poezia sa e o confesiune așa de sinceră (la ceas de noapte mai cu seamă), încât tu ca și cititor, rămâi surprins, extrem de plăcut. Susțin aceasta, întrucât Doamna Magdalena Neagoe a păstrat în lada sa de 7 zestre poetică, tot ce înseamnă dor, melancolie, duioșie, sinceritate, extaz de leandru și de regina – nopții-n visare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu